Articole

Alimentatie pentru hipertensivi

Alimente care scad tensiunea arterială

 

Dietele bazate pe plante şi cele bogate in fructe şi legume sunt puternic corelate cu scăderea tensiunii arteriale, astfel încât Institutul National de Sanatate din SUA recomandă în mod oficial adoptarea lor ca o acţiune prioritară în prevenirea şi tratarea hipertensiunii.

 

Următoarele produse alimentare conţin atât nutrienţii necesari unei sănătăţi bune, cât şi componente care ajută la scăderea tensiunii arteriale:

 

Ţelina

Este un remediu natural (cunoscut şi din medicina tradiţională chineză) recomandat pentru scăderea tensiunii arteriale. Ea este utilă atât pentru oameni cât şi pentru animale.

Cum acţionează: Ţelina conţine fitocompuşii chimici denumitî ftalide, care relaxează ţesutul muscular din pereţii arterelor, ceea ce conduce la creşterea fluxului sangvin şi, astfel, la scăderea tensiunii arteriale.

Ce cantitate: Studiile sugerează că 4 frunze de ţelina pe zi pot fi utile in scăderea tensiunii arteriale.

 

Peşte polar

Peştii polari sunt bogaţi în omega 3, acid gras cunoscut pentru efectele sale benefice pentru sistemul cardiovascular. Omega 3 scade presiunea arterială şi reduce riscurile faţă de infarct sau AVG. Somonul sălbatic (nu, de crescătorie), tonul, macroul, codul, heringul sau sardinele sunt cele mai indicate specii.

Cum acţionează: Acidul gras Omega 3 este un acid gras esenţial pe care organismul uman nu îl poate produce astfel că trebuie să îl procurăm din alimentatie.. El acţionează ca un agent de subţiere a sângelui, ceea ce conduce la o pompare mai uşoară a lui de către inimă. Sângele cu vâscozitate mică va curge mai uşor prin artere şi vene.

Ce cantitate: O cantitate de peşte polar de 700 g/săptămână este suficientă pentru majoritatea oamenilor, inclusiv femeile gravide sau care alăptează. Dacă vă învineţiţi uşor, dacă aveţi răni sângerânde sau luaţi medicaţie pentru îngroşarea sângelui, este util să discutaţi cu medicul curant despre complicaţiile care pot apare.

 

Broccoli

Această legumă este considerată o minune datorită proprietăţilor sale de antioxidant şi antiinflamator puternic, precum şi pentru faptul ca scade tensiunea arterială.

Cum acţionează: brocolli este un pachet puternic care conţine fibre, potasiu, calciu, magneziu şi vitamina C, toţi aceşti nutrienţi ajută la scăderea tensiunii arteriale. O ceaşcă de brocolli fiert în aburi asigură mai mult de 200% din necesarul zilnic de vitamina C. Mecanismele prin care vitamina C acţionează nu sunt inţelese pe deplin, dar rezultatele studiilor sunt clare: vitamina antioxidantă C normalizează tensiunea arterială.

Ce cantitate: Datorită beneficiilor aduse puteţi consuma cel puţin o dată pe zi brocolli. Se poate mânca crud cu sos sau fiert la abur cu ulei de măsline şi lămâie. Dacă aveţi un storcător pentru a obţine un suc verde şi aromat.

 

Păpădia

De mai mult de un secol, păpădia este folosită pentru nenumărate cure de sănătate în toate zonele geografice ale planetei, în mod particular în zonele de provenienţă din Europa şi Asia. Se poate consuma toată planta, de la seminţe şi până la rădăcină. Pe lângă scăderea tensiunii arteriale este bună pentru ficat, ochi şi piele.

Cum acţionează: Păpădia este un diuretic natural care ajută la scăderea presiunii arteriale prin eliminarea excesului de sodiu fără pierderi de potasiu (aşa cum se intâmplă deobicei cu diureticile). Excesul de sodiu conduce la contracţia vaselor de sânge, iar potasiul ajută la relaxarea lor. Papădia mai conţine şi magneziu care dizolvă cheagurile din sânge şi stimulează producerea oxidului nitric la ajută la relaxarea şi dilatarea vaselor de sânge, adică la o circulaţie a sângelui mai bună.

Ce cantitate: Se pot consuma frunzele verzi în salată, sote de rădăcina sau ceai din păpădie uscată. Adaugaţi păpădie în alimentaţie cât de des puteţi - creşte numai in zone unde nu sunt pesticide sau ierbicide.

 

Ovăz integral

Un studiu comparativ de 12 săptămâni privind cerealele integrale şi produse din făini de cereale a demonstrat că 73% din participanţii hipertensivi din grupa care a consumat ovăz integral au eliminat medicaţia antihipertensivă sau au redus-o la jumătate, datorită reducerii semnificative a tensiunii arteriale.

Cum acţionează: Fibrele şin magneziul din ovăz au efecte benefice supra tensiunii arteriale. In plus, ovăzul incetineşte ateroscleroza.

Ce cantitate: Trei sferturi de ceaşcă de ovăz integral pe zi şi cel puţin de şase ori pe săptămână. Se consumă înmuiat in lapte degresat (sau lapte de soia neîndulcit) sau tărâţe de ovăz presărate în salate. Ovăzul în ciorbe şi fierturi este un excelent agent de îngroşare.

 

Fasole uscată

Fasolea uscată conţine un raport ridicat fibră/proteină care nu se găseşte în nici un alt aliment. Această combinaţie ajută la reglarea nivelului de zahăr din sânge şi la scăderea nivelului de colesterol din sânge, ambele procese fiind legate de menţinerea unei tensiuni arteriale normale.

Cum acţionează: Fasolea uscată este o sursă bogată în fibre şi magneziu, care sunt esenţiale pentru menţinerea unui nivel normal al tensiunii arteriale. Faţă de alte legume ea conţine acid folic, care in forma sa sintetică este un complex de vitamine B care scade tensiunea arterială prin relaxarea vaselor de sânge.

Ce cantitate: Cantitatea de acid folic recomandată este de 400 micrograme zilnic. Diverse studii au arătat ca această cantitate este minimul şi că o cantitate de 800 micrograme de acid folic/zi are efecte benefice semnificative asupra reducerii tensiunii arteriale. O ceaşcă de fasole gătită conţine 265 micrograme de acid folic.

 

Bace

Bacele sunt printre cele mai nutritive alimente de pe planetă datorită conţinutului de fibre şi de antioxidanţi. Toate bacele sunt bune dar cele mai bune sunt afinele, căpşunile şi zmeura pentru ajutorul pe care-l dau la scăderea tensiunii arteriale.

Cum acţionează: Cele trei bace sunt bogate in fibre, dar cele mai mult sunt zmeură. O ceaşcă de zmeură asigură 33% din necesarul zilnic, cu un aport caloric de numai 60 calorii. In ea se găseşte 136% din conţinutul zilnic de vitamina C. Afinele conţin pterostiben, un compus care dizolvă depunerile de pe pereţii arterelor. Toate bacele au şi acţiune antiinflamatoare.

Ce cantitate: Necesarul este de cel puţin o ceaşcă de bace pe zi, proaspete sau congelate.

 

Lactate degresate

Conform unui studiu danez privind hipertensiunea la adulţi peste 55 ani s-a găsit că lactatele degresate (lapte, brânză şi iaurt) ajută la prevenirea hipertensiunii.

Cum acţionează: Cantitate redusă de grăsimi din lactatele degresate creşte biodisponibilitatea calciului, acesta fiind absorbit mai uşor de către organism.In plus, lactatele degresate conţin magneziu şi potasiu.

Ce cantitate: Un studiu din 2006 efectuat de Harvard Medical School a arătat că persoanele care consumă zilnic mai mult de trei porţii de lactate degresate au presiunea sistolică cu 2,6 puncte mai mică decât cei care mănâncă mai puţin de o jumătate de porţie zilnic. Deci, încercaţi să introduceţi lactatele degresate în mesele zilnice sau între ele.

 

sursa:  http://health.yahoo.net/articles/nutrition/photos/8-foods-lower-blood-pressure#0

Traducerea: Ion Furtună

 

Copyright (c) Site Name 2012. All rights reserved.